Vrăjitorii din timpuri străvechi și actuale

Timp citire articol: 20-30 de minute.

„Don Juan a insistat în repetate rînduri asupra faptului că tot ceea ce mă învăţa el fusese conceptualizat şi clarificat de acei oameni pe care îi numea vrăjitorii din timpuri străvechi. A precizat, cu hotărîre, că este o mare deosebire între acei vrăjitori şi vrăjitorii din epoca actuală.

Îi descria pe vrăjitorii din timpuri străvechi ca pe oameni ce trăiseră în Mexic, probabil cu mii de ani înainte ca acesta să fie cucerit de spanioli, și a căror realizare majoră fusese de a construi structurile vrăjitoriei, evidențiind caracterul practic și concret al acesteia. Îi înfățișa ca pe niște oameni extraordinari, dar lipsiți de discernământ.

În contrast, îi descria pe vrăjitorii din contemporaneitate ca pe oameni faimoși pentru gândirea lor logică solidă și capacitatea de a modifica – atunci când consideră necesar – modul de operare al vrăjitoriei.

Don Juan mi-a explicat că premisele vrăjitoreşti pertinente visatului

fuseseră prevăzute și create în mod firesc de vrăjitorii din timpuri străvechi. Întrucât aceste premise sunt esențiale în explicarea și înțelegerea visatului, este absolut necesar să scriu din nou despre ele, discutându-le. Cea mai mare parte a acestei cărți este, prin urmare, o reintroducere și dezvoltare a ceea ce am prezentat în lucrările mele precedente.

În timpul uneia dintre discuțiile noastre don Juan a declarat că pentru a putea aprecia statutul visatului și a celor care-l practică este necesar să fie înțeleasă strădania vrăjitorilor contemporani de a dirija vrăjitoria către abstract, îndepărtând-o de concret.

– Ce înțelegi prin concret, don Juan? am întrebat eu.
– Partea practică a vrăjitoriei, a spus el. Fixația obsesivă a minții pe practici și metode, influența nejustificată asupra oamenilor. Toate acestea aparțin domeniului vrăjitorilor din trecut.

– Și ce înțelegi prin abstract?
– Acțiunea de căutare a libertății. A libertăţii de a percepe tot ceea ce este posibil din punct de vedere uman, eliberat de orice obsesii. Susțin că vrăjitorii contemporani sunt orientați către abstract pentru că ei sunt în căutarea libertăţii; nu îi interesează câtuși de puțin câștigurile concrete. Ei nu au funcții în societate, așa cum aveau vrăjitorii din trecut. Astfel încât nu-i vei descoperi în posturi de vizionari oficiali sau vrăjitori ai curții.

Sursă imagine

– Vrei să spui, don Juan, că trecutul nu are nici o valoare pentru vrăjitorii din zilele noastre?

– Ba cu siguranță că are valoare. Ceea ce nu ne place însă este sentimentul lăsat de acel trecut. Personal detest întunecimea și morbiditatea în gândire. Mie îmi place imensitatea gândirii. Oricum, indiferent de ceea ce îmi place sau îmi displace mie, trebuie să recunosc meritele vrăjitorilor din timpuri străvechi, pentru că au fost cei dintâi care au descoperit și au aplicat tot ceea ce cunoaștem și aplicăm în ziua de azi.

Don Juan mi-a explicat că cea mai mare descoperire a vrăjitorilor din trecut a fost perceperea esenței energetice a lucrurilor. Cunoașterea acestui adevăr avea o importanță atât de mare, încât a devenit premisa fundamentală a vrăjitoriei. În prezent, după o viaţă de disciplină și instruire, vrăjitorii dobândesc cu adevărat capacitatea de a percepe esența lucrurilor, capacitate pe care o denumesc clarviziune.

– Ce ar însemna pentru mine să pot percepe esența energetică a lucrurilor? l-am întrebat o dată pe don Juan.
– Ar însemna că poți percepe energia în mod direct, a răspuns el. Prin înlăturarea laturii sociale a percepției, vei percepe esența tuturor lucrurilor. Tot ceea ce percepem este energie, dar, deoarece nu o putem percepe direct, prelucrăm percepția pentru a o adapta unui tipar. Acest tipar este latura socială a percepției, pe care trebuie să o înlături.
– De ce trebuie să o înlătur?
– Pentru că aceasta reduce în mod deliberat sfera a ceea ce poate fi perceput și ne face să credem că tiparul în care ne adaptăm percepția este tot ceea ce există. Sunt convins că, pentru ca omul să poată supraviețui acum, percepția sa trebuie să se schimbe din punct de vedere al fundamentării sociale.

– Ce este această fundamentare socială a percepției, don Juan?

– Certitudinea fizică cum că lumea este alcătuită din obiecte concrete. Numesc aceasta fundamentare socială pentru că toți depun eforturi serioase și intense pentru a ne direcționa către a percepe lumea în acest mod.
– Dar atunci cum ar trebui să percepem lumea?
– Totul este energie. Întregul univers este energie. Fundamentarea socială a percepției noastre trebuie să fie certitudinea fizică cum că tot ceea ce există este energie. Este necesar să se depună eforturi mari ca să fim îndrumați cum să percepem energia ca energie. Atunci am avea ambele alternative la îndemână.
– Este posibil ca oamenii să fie instruiți în acest mod? am întrebat eu.

Don Juan a răspuns că este posibil și că tocmai acest lucru era ceea ce făcea el cu mine şi cu ceilalţi învăţăcei ai săi. Ne învăţa un nou mod de a percepe, făcându-ne mai întâi să realizăm că ne prelucrăm percepţia pentru a o adapta unui tipar, îndrumîndu-ne apoi cu asiduitate să percepem energia în mod direct. M-a asigurat că această metodă este foarte asemănătoare celei folosite pentru a ne deprinde să percepem lumea activităţilor cotidiene.

Concepţia lui don Juan era că dependenţa noastră față de actul prelucrării percepției pentru adaptare la un tipar social dispare atunci când ne dăm seama că am acceptat tiparul ca moștenire de la strămoșii noștri, fără să ne ostenim să-l examinăm.

Sursă imagine

– Perceperea unei lumi de obiecte materiale

cu valoare pozitivă sau negativă trebuie să fi fost absolut necesară pentru supraviețuirea strămoșilor noștri, a spus don Juan. După ce secole de-a rândul am perceput lumea în acest fel, în mod obligator vom crede că lumea este alcătuită din obiecte.

– Nu pot să concep lumea în vreun alt mod, don Juan, m-am plâns eu. Este fără nici un dubiu o lume a obiectelor. Tot ce trebuie să facem pentru a demonstra acest lucru este să ne lovim de ele.
– Desigur că este o lume a obiectelor. Nu contrazicem acest fapt.
– Atunci, ce vrei să spui?
– Vreau să spun că, în primul rând, este o lume a energiei și abia în al doilea rând o lume a obiectelor. Dacă nu pornim de la premisa că este o lume a energiei, nu vom fi niciodată capabili să percepem energia direct. Vom fi în permanență blocați de certitudinea fizică a exact ceea ce am evidențiat adineauri: materialitatea obiectelor.

Argumentarea lui don Juan mi se părea extrem de deconcertantă. La timpul respectiv mintea mea refuza, pur şi simplu, să ia în considerare o altă modalitate de a înţelege lumea în afară celei care-mi era familiară. Afirmaţiile lui şi ideile pe care se străduia să le impună erau pentru mine sugestii neobişnuite, pe care nu puteam nici să le accept, dar nici să le resping.

– Modul nostru de a percepe lumea este cel al unui animal de pradă,

mi-a spus el într-o zi. O manieră foarte eficientă de evaluare și clasificare a hranei și a pericolelor. Dar nu este unicul mod în care putem percepe lumea. Mai există unul, cel cu care încerc să te familiarizez: actul de a percepe esența tuturor lucrurilor – energia – în chip direct. Perceperea esenței tuturor lucrurilor ne va face capabili să înțelegem, să clasificăm și să ne înfățișăm lumea în termeni absolut noi, mai interesanți și mai complecşi.

Aceasta era teza lui don Juan. Iar termenii mai complecşi la care se referea erau cei învățați de la predecesorii săi, termeni ce corespund adevărurilor vrăjitoriei, ce nu au nici o fundamentare rațională și nici o legătură cu realitățile cotidiene, dar care sunt adevăruri de necontestat pentru acei vrăjitori care percep energia direct şi pot vedea esenţa tuturor lucrurilor.

Pentru astfel de vrăjitori cea mai semnificativă acţiune vrăjitorească este de a vedea esenţa universului. În opinia lui don Juan, vrăjitorii din timpuri străvechi – primii care au văzut esenţa universului – au fost cei care au descris-o cel mai bine. Ei au afirmat că esenţa universului seamănă cu nişte fire incandescente întinse în infinit în toate direcţiile posibile, filamente luminoase cu conştiinţă de sine de un nivel ce este imposibil de înţeles pentru mintea omenească.

De la vizualizarea esenţei universului

vrăjitorii din timpuri străvechi au trecut la vizualizarea esenței energetice a ființelor umane. Don Juan spunea că ei au descris ființele umane ca pe niște forme luminoase, similare unor ouă uriașe, și le-au numit ouă luminoase.
– Atunci când vrăjitorii vizualizează o ființă umană, spunea don Juan, ceea ce văd este o formă luminoasă uriașă care plutește, producând – în mișcarea sa – o brazdă adâncă în energia pământului, ca și când forma luminoasă ar târî după sine o rădăcină.

Don Juan avea senzaţia că forma noastră energetică se tot schimbă de-a lungul timpului. El spunea că toți vizionarii pe care-i cunoștea – inclusiv el însuși – vedeau ființele umane în forme mai degrabă de mingi sau chiar de pietre funerare, decât de ouă. Dar, din când în când – din motive necunoscute lor – vrăjitorii pot vedea o persoană a cărei energie este de forma unui ou. Don Juan era de părere că oamenii contemporani cu energie în formă de ou sunt mult mai asemănători cu oamenii din timpuri străvechi.

Pe parcursul prelegerilor sale, don Juan a discutat și explicat în repetate rânduri ceea ce considera el că este descoperirea decisivă a vrăjitorilor din timpuri străvechi. O numea particularitatea crucială a ființelor umane ca mingi luminoase: o zonă rotundă de strălucire intensă, de mărimea unei mingi de tenis, aflată permanent în interiorul mingii luminoase, la același nivel cu suprafața acesteia, la o distanță de aproximativ șaizeci de centimetri în spatele muchiei omoplatului drept al persoanei respective.

Sursă imagine

Deoarece mi-a fost greu să-mi imaginez toate acestea de prima dată,

don Juan mi-a făcut o descriere mai exactă. El mi-a explicat că mingea luminoasă este mult mai mare decât corpul omului, că zona de strălucire intensă face parte din această minge de energie, fiind plasată într-un loc ce se află la înălțimea omoplaților, la un braț distanță de spatele persoanei. El spunea că – după ce au văzut ce face această zonă – vrăjitorii din vechime au denumit-o punctul de asamblare.

– Ce face punctul de asamblare? am întrebat eu.
– Ne face apți de a percepe, a răspuns el. Vrăjitorii din vechime au văzut că în ființele umane percepția se asamblează acolo, în acel punct. Văzând că toți oamenii vii posedă un asemenea punct de strălucire, vrăjitorii au conchis că percepția în general are loc în acel punct într-o manieră adecvată, după caz.

– Ce au văzut vrăjitorii din vechime care să îi facă să tragă concluzia că percepția are loc în punctul de asamblare? am întrebat.
Don Juan a răspuns că, mai întâi, au văzut că numai un număr redus dintre milioanele de filamente luminoase de energie ale universului ce străbat întregul corp al mingii luminoase trece direct prin punctul de asamblare, ceea ce era și de așteptat datorită faptului că acesta este mic în comparație cu întregul.

Apoi au văzut încă o zonă de luminozitate, de formă sferică,

puțin mai mare decât punctul de asamblare, care se află întotdeauna în jurul acestuia și intensifică la maximum luminozitatea filamentelor ce trec direct prin ea. Și în cele din urmă au văzut două lucruri.

Primul – că punctele de asamblare ale ființelor umane se pot mișca din locul în care sunt plasate de obicei. Al doilea – că, atunci când punctul de asamblare se află în poziția sa obișnuită, percepția și starea conștientă a individului observat par să fie normale, judecând după comportamentul său normal.
Dar, atunci când punctele de asamblare și sferele de luminozitate care le înconjoară se află într-o poziție diferită de cea obișnuită, comportamentul ciudat al indivizilor pare să indice o stare conștiență diferită și faptul că ei percep într-un mod diferit.

Concluzia pe care au tras-o vrăjitorii din vechime din toate acestea a fost că, cu cât este mai mare deplasarea punctului de asamblare de poziția sa obișnuită, cu atât este mai neobișnuit comportamentul, și, evident, modificarea stării conștiente și a percepției ce se manifestă în consecință.

– Te rog să observi că, atunci cînd vorbesc despre văzut,

mă exprim întotdeauna cu „creând impresia că” sau „părând că”, m-a prevenit don Juan. Tot ceea ce vede cineva este atât de unic, încât nu există manieră de a vorbi despre această experiență decât prin compararea cu ceva ce ne este cunoscut.

Spunea că cel mai adecvat exemplu care ilustrează această dificultate este modul în care vrăjitorii vorbesc despre punctul de asamblare și luminozitatea care îl înconjoară. Le caracterizează cu termenul de strălucire, dar nu poate fi vorba cu adevărat de strălucire deoarece vizionarii nu văd aceste lucruri cu ochii. Trebuie totuși să evidențieze diferența și atunci spun că punctul de asamblare este o zonă de lumină strălucitoare și că în jurul lui este un halo, o luminozitate. Don Juan a subliniat că suntem atât de dependenți de simțul văzului, atât de guvernați de percepția noastră de animal de pradă, încât tot ceea ce vedem trebuie redat în termenii a ceea ce vede în mod normal ochiul animalului de pradă.

După ce au văzut ceea ce păreau să facă punctul de asamblare și luminozitatea care îl înconjura, vrăjitorii din vechime – a spus don Juan – au formulat o explicație. Au avansat ideea că la ființele umane punctul de asamblare – prin focalizarea sferei sale luminoase asupra filamentelor de energie ale universului ce trec direct prin el – asamblează automat, fără nici un fel de premeditare, respectivele filamente într-o percepție ferm definită asupra lumii.

Sursă imagine

– Cum sunt filamentele,

despre care vorbești, asamblate într-o percepție fermă despre lume? am întrebat eu.
– Nimeni nu poate ști acest lucru, a răspuns el cu emfază. Vrăjitorii văd mișcarea energiei, dar faptul că văd această mișcare nu le poate explica cum și de ce se mișcă energia.

Don Juan susţinea că, văzând că milioane de filamente de energie conștientă trec prin punctul de asamblare, vrăjitorii din vechime au emis ipoteza că – în trecere – acestea se adună la un loc, unite de luminozitatea care înconjoară punctul. După ce au văzut că luminozitatea este extrem de slabă la oamenii în stare de inconștiență sau pe moarte și că este total absentă la cadavre, vrăjitorii au fost convinși că această luminozitate este starea conștientă.

– Dar punctul de asamblare? Este şi el absent în cazul cadavrelor? am întrebat.
Don Juan a răspuns că nu există nici o urmă a punctului de asamblare la o ființă decedată întrucât punctul de asamblare și luminozitatea care îl înconjoară sunt semne ale prezenței vieții și ale stării conștiente. Concluzia inevitabilă a vrăjitorilor din timpuri străvechi a fost că starea conștientă și percepția sunt corelate și se află în strânsă dependență față de punctul de asamblare și luminozitatea care-l înconjoară.

– Este posibil ca vrăjitorii să se fi înșelat în privința a ceea ce au văzut? am întrebat.

– Nu pot să-ți explic de ce, dar nu există posibilitatea ca vrăjitorii să se înșele asupra a ceea ce văd, a spus don Juan pe un ton ce nu admitea discuție. Concluziile la care au ajuns pe baza celor văzute pot fi greșite, dar asta numai din cauză că erau oameni simpli, fără cultură. Pentru a preveni un astfel de dezastru, vrăjitorii trebuie să-și cultive facultățile intelectuale prin toate mijloacele ce le stau la îndemână.

Apoi şi-a îmblânzit tonul şi a remarcat că ar fi infinit mai sigur pentru vrăjitori să rămână numai la nivelul descrierii a ceea ce văd, dar că tentația de a trage concluzii și de a explica – fie numai pentru ei înșiși – este prea mare ca să poată rezista.

O altă configurație a energiei pe care vrăjitorii din vechime au putut să o vadă și să o studieze este efectul deplasării punctului de asamblare. Don Juan spunea că, atunci când punctul de asamblare se mută în altă poziție, în punctul respectiv se formează o nouă aglomerare de milioane de filamente luminoase de energie. Vrăjitorii din vechime au văzut acest lucru și au conchis că – întrucât luminozitatea stării conștiente este totdeauna prezentă acolo unde se află punctul de asamblare – percepția este în mod automat asamblată în acel loc. Însă, din cauza poziției diferite a punctului de asamblare, lumea reprezentată nu poate fi lumea vieții noastre cotidiene.

Don Juan mi-a explicat că vrăjitorii din vechime au putut distinge două tipuri de deplasare a punctului de asamblare

Unul era deplasarea în orice poziție pe suprafața sau în interiorul mingii luminoase, pe care au numit-o translație. Celălalt tip era o deplasare într-o poziție aflată în afara mingii luminoase pe care au denumit-o transfer. Au descoperit că diferența dintre translație și transfer constă în natura percepției pe care o permite fiecare.
întrucât translațiile punctului de asamblare sunt deplasări în interiorul mingii luminoase, lumile generate de ele – indiferent cât de stranii, incredibile sau splendide ar fi – sunt totuși lumi ce țin de domeniul umanului. Acesta este format de filamentele de energie care trec prin întreaga minge luminoasă.

Prin contrast, transferul punctului de asamblare – reprezentând o deplasare în afara mingii luminoase – antrenează filamente de energie de dincolo de domeniul umanului. Perceperea unor asemenea filamente generează lumi ce sunt mai presus de nivelul nostru de înțelegere, lumi de neconceput, fără nici o urmă de antecedente umane în ele.

În modul meu de a judeca, de pe atunci, problema validării afirmaţiilor avea un rol esenţial.
– Iartă-mă, don Juan, i-am spus eu într-una din împrejurări, dar chestiunea aceasta a punctului de asamblare este o idee atît de forţată, atît de greu de admis, încât nu ştiu cum s-o abordez şi ce opinie să-mi formez.

Sursă imagine

– Nu trebuie să faci decît un singur lucru, a replicat el. Să vezi punctul de asamblare!

Nu este aşa de dificil să-l vezi. Dificil este să străpungi zidul pe care îl avem cu toţii în minţile noastre şi care ne ţine în loc. Pentru a-l sparge nu avem nevoie decît de energie. O dată ce avem energie, văzutul se întîmplă de la sine. Secretul constă în a abandona fortăreaţa de automulţumire şi falsă securitate în care ne complăcem.

– Pentru mine este evident, don Juan, că este nevoie de multe cunoștințe pentru a putea vedea. Nu este doar o chestiune de a avea energie.
– Ba este doar o chestiune de a avea energie, crede-mă. Partea cea mai grea este să te convingi pe tine însuți că acest lucru poate fi făcut. Și pentru asta trebuie să ai încredere în nagual. Splendoarea vrăjitoriei rezidă în faptul că fiecare vrăjitor trebuie să probeze totul prin proprie experiență. Îți vorbesc despre principiile vrăjitoriei nu în speranța că le vei memora, ci în speranța că le vei practica.

Don Juan avea, fără îndoială, dreptate în ceea ce privește necesitatea încrederii.

În stadiile de început ale uceniciei mele de treisprezece ani pe lângă el, cea mai dificilă problemă a fost să realizez asocierea mea cu lumea și persoana sa. Această asociere însemna că trebuie să învăț să am încredere absolută în el, acceptîndu-l fără rezerve ca nagual.

Rolul esențial al lui don Juan în lumea vrăjitorilor era sintetizat în titlul acordat de egalii săi; era numit nagual. Mi s-a explicat că acest concept definește orice persoană – bărbat sau femeie – care posedă un anumit gen de configurație a energiei ce unui vizionar i se prezintă ca o dublă minge luminoasă.

Vizionarii cred că, atunci când una dintre aceste persoane intră în lumea vrăjitorilor, această suprasarcină de energie se transformă în extra putere și capacitatea de a conduce. Astfel, nagualul este în mod firesc îndrumătorul și conducătorul unui grup de vrăjitori.

La început, mi s-a părut deranjant – dacă nu chiar detestabil – să nutresc o asemenea încredere în don Juan. Atunci când am discutat însă acest aspect cu el, m-a asigurat că și lui îi fusese la fel de greu să aibă încredere în profesorul său în asemenea măsură.
– I-am spus profesorului meu același lucru pe care mi-l spui tu mie acum, a afirmat don Juan. Iar el mi-a răspuns că, fără să ai încredere în nagual, nu există posibilitatea de ușurare și destindere, deci nu există posibilitatea de a curăța resturile dăunătoare din viaţa noastră pentru a ne putea elibera.

Don Juan continua să susțină câtă dreptate avusese profesorul său,

iar eu continuam să-mi susțin totalul dezacord față de idee. I-am spus că faptul că fusese crescut într-un mediu de o religiozitate sufocantă a avut efecte devastatoare asupra mea și că preceptele profesorului său, ca și propria lui acceptare deplină a acestora, îmi aminteau de dogma obedienței, pe care fusesem obligat să o învăț în copilărie și pe care o detestam.

– Cînd vorbeşti despre nagual pare că exprimi un fel de precept religios, am spus eu.
– Poți să crezi ce vrei, a răspuns don Juan cu îndârjire. Faptul rămâne ca atare, nu se poate face nimic fără nagual. O știu și o afirm răspicat. La fel au făcut toți nagualii dinaintea mea. Dar nu au făcut aceste afirmații pentru a-și susține importanța și nici eu nu fac acest lucru. Afirmația că nu există cale fără nagual se referă absolut numai la faptul că omul respectiv – nagualul – este nagual pentru că poate să reflecte abstractul, spiritul, mai bine decât alți oameni. Dar asta-i tot. Legătura noastră este cu spiritul însuși și doar întâmplător cu omul care ne aduce mesajul său.

Am învățat într-adevăr să am încredere absolută în don Juan, ca nagual, și aceasta — așa cum spusese el – mi-a adus un imens sentiment de ușurare și destindere, o mai mare capacitate de a accepta ceea ce se străduia el să mă învețe.

În prelegerile sale don Juan punea mare accent pe explicarea și discutarea punctului de asamblare.

L-am întrebat o dată dacă punctul de asamblare avea vreo legătură cu corpul fizic.
– Nu are nici o legătură cu ceea ce percepem în mod normal drept corpul nostru, a spus el. Este parte a oului luminos, care este eul nostru energetic.
– Cum este deplasat? am întrebat.
– Prin curenții de energie. Șocuri de energie ce se produc în afara sau înăuntrul formei noastre energetice. De obicei, sunt curenți imprevizibili, a căror apariție este întâmplătoare, dar- în cazul vrăjitorilor – sunt cât se poate de previzibili și se supun voinței vrăjitorului.

– Dumneata însuți poți simți acești curenți?
– Orice vrăjitor îi simte. De fapt, orice ființă umană îi simte, dar oamenii obișnuiți sunt prea preocupați de interesele lor personale ca să dea vreo atenție simțămintelor de genul acesta.
– Cum se simt acești curenți?
– Ca un ușor disconfort, o senzație vagă de tristețe, urmată imediat de una de euforie. Deoarece nici tristețea și nici euforia nu au o cauză explicabilă, nu le considerăm niciodată ca veritabile atacuri ale necunoscutului asupra noastră, ci drept stări sufletești inexplicabile și nemotivate.

– Ce se întâmplă când punctul de asamblare se deplasează în afara formei noastre energetice? Plutește, pur și simplu, în exterior? Sau este atașat de mingea luminoasă?

– Punctul împinge contururile formei energetice în afară,

fără să rupă însă marginile sale de delimitare energetică.
Don Juan mi-a explicat că rezultatul final al deplasării punctului de asamblare este modificarea totală a formei energetice a fiinţei umane. În loc să fie ca o minge sau ca un ou, forma devine ceva ce seamănă cu o pipă. Muştiucul pipei este punctul de asamblare, iar bolul pipei este ceea ce rămîne din mingea luminoasă. Dacă punctul de asamblare continuă să se deplaseze, vine un moment cînd mingea luminoasă devine o subţire linie de energie.

Don Juan a precizat în continuare că vrăjitorii din vechime au fost singurii care au reușit să realizeze această transformare extraordinară a formei energetice. Iar eu l-am întrebat dacă, în noua lor formă energetică, respectivii vrăjitori mai erau totuși oameni.
– Desigur că erau încă oameni, a răspuns el. Dar cred că ceea ce vrei cu adevărat să știi este dacă erau oameni cu rațiune logică, persoane pe care să le poți bizui. Ei bine, nu prea.

Sursă imagine

– Prin ce erau ei diferiți?

– Prin preocupări. Grijile și strădaniile omenești nu aveau nici o semnificație pentru ei. Totodată, înfățișarea lor era cu totul schimbată.
– Vrei să spui că nu aveau înfățișare de oameni?
– Este foarte greu să spui ce era schimbat la acei vrăjitori. Desigur că aveau înfățișare de oameni. Ce altă înfățișare puteau să aibă? Dar nu erau tocmai cum te-ai fi așteptat să fie. Și totuși, dacă m-ai forța să-ți spun în ce fel erau deosebiți, n-aș reuși, așa cum un câine care se învârte după coada sa nu reușește să o prindă.

– Ai cunoscut vreodată pe vreunul dintre ei, don Juan?
– Da, am cunoscut unul.
– Cum arăta?

– În ceea ce privește înfățișarea sa, arăta ca o persoană obişnuită. Ceea ce era neobişnuit era comportamentul său.
– În ce fel era neobişnuit?
– Tot ce pot să-ţi spun este că comportamentul acelui vrăjitor era ceva ce depăşeşte orice închipuire. Dar ar fi greşit să reducem totul la aspectul comportamentului. Este într-adevăr ceva ce trebuie văzut pentru a putea fi apreciat.

– Erau toţi acei vrăjitori despre care vorbim ca cel pe care l-ai cunoscut?
– Cu siguranță, nu. Nu pot ști cum erau ceilalți decât prin intermediul povestirilor vrăjitorilor ce s-au transmis din generație în generație. Iar aceste povestiri îi descriu ca fiind foarte ciudați.
– Vrei să spui monstruoși?
– Nicidecum. Se spune că erau foarte plăcuți, dar extrem de înspăimântători. Erau mai degrabă ca niște creaturi necunoscute. Ceea ce face ca omenirea să fie omogenă este faptul că toți suntem niște mingi luminoase. Iar vrăjitorii aceia nu mai erau mingi de energie, ci linii de energie care încercau să se curbeze în cercuri, ceea ce nu prea le reușea.

– Ce s-a întîmplat în cele din urmă cu ei, don Juan? Au murit?

– Povestirile vrăjitorilor susțin că, datorită faptului că au reușit să-și alungească forma, acei vrăjitori au reușit totodată să-și prelungească durata stării lor conștiente. Astfel încât sunt vii și conștienți până în ziua de azi. Există relatări despre reapariția lor periodică pe Pământ.

– Ce crezi personal despre toate astea, don Juan?
– Este mult prea straniu pentru mine. Ceea ce-mi doresc eu este libertate. Libertatea de a-mi menține starea conștientă, dispărând totuși în imensitate. După părerea mea personală, acei vrăjitori din vechime au fost niște oameni excentrici, obsedați de o idee și capricioși, care au fost prinși în urzeala propriilor mașinațiuni. Dar nu te lăsa influențat de sentimentele mele. Realizarea vrăjitorilor din vechime este un lucru fără egal. Fie și numai pentru faptul că ne-au demonstrat că potențialul omului nu este deloc de neglijat.

O altă temă a explicațiilor lui don Juan

era necesitatea absolută de uniformitate și coeziune energetică în scopul realizării percepției. Punctul lui de vedere era că noi, oamenii, percepem lumea pe care o cunoaștem în termenii în care o facem numai pentru că avem uniformitate și coeziune energetică.

Spunea că ajungem în mod automat să îndeplinim aceste două condiții energetice în cursul perioadei de creștere și educație și că aceste calități sunt atât de acceptate ca ceva de la sine înțeles, încât nu ne dăm seama de importanța lor vitală până nu ne confruntăm cu posibilitatea de a percepe alte lumi decât lumea pe care o cunoaștem. Abia în astfel de momente devine evident faptul că avem nevoie de o nouă uniformitate și coeziune energetică adecvate pentru a putea percepe coerent și complet.

L-am întrebat ce erau acelea uniformitate şi coeziune și mi-a răspuns că forma energetică a omului are uniformitate în sensul că orice ființă umană de pe Pământ are forma unei mingi sau a unui ou. Iar faptul că energia omului este strânsă laolaltă în formă de minge sau ou arată că aceasta are coeziune.

Spunea că un exemplu de unitate și coeziune nouă era forma energetică a vrăjitorilor din vechime, atunci când a devenit o simplă linie: fiecare dintre ei a devenit în mod uniform o linie și a rămas în mod coeziv o linie. Uniformitatea și coeziunea la nivel de linie le-a permis acelor vrăjitori să perceapă o lume nouă și omogenă.
– Cum se obțin uniformitatea și coeziunea? am întrebat.
– Factorul cheie este poziția punctului de asamblare sau, mai degrabă, fixarea punctului de asamblare, a spus el.

Sursă imagine

La momentul respectiv nu a vrut să intre în amănunte,

așa că l-am întrebat dacă acei vrăjitori din vechime ar fi putut să revină la forma de ou. Mi-a răspuns că, la un anumit punct ar fi putut, dar că nu au făcut-o. Iar după aceea s-a instalat coeziunea de tipul liniei și a făcut imposibilă revenirea la forma inițială. Era de părere că ceea ce a instalat definitiv coeziunea de tipul liniei, împiedicându-i să se întoarcă la forma inițială, era o chestiune de opțiune și aviditate. Posibilitățile acelor vrăjitori în domeniul a ceea ce puteau percepe și face ca linii de energie erau cu mult mai mari decât posibilitățile de a acționa și percepe ale oricărui om obișnuit sau vrăjitor obișnuit.

Mi-a explicat că domeniul umanului, atunci cînd cineva este o minge de energie, reprezintă filamentele de energie care trec prin spațiul aflat în interiorul granițelor mingiei. În mod normal, nu percepem tot domeniul umanului, ci probabil numai o miime din el. Opinia lui era că, având în vedere acest lucru, devine cu atât mai evidentă măreția a ceea ce au făcut vrăjitorii din vechime: ei s-au extins într-o linie având o lungime de o mie de ori mai mare decât diametrul unui ou energetic și au perceput toate filamentele energetice care treceau prin acea linie.

La insistențele lui, am făcut eforturi gigantice să înțeleg noul tipar de configurație energetică pe care mi-l prezenta. În cele din urmă, după multe reluări, am reușit să-mi precizez ideea filamentelor de energie în interiorul și în exteriorul mingii luminoase. Dar dacă îmi închipuiam o mulțime de mingi luminoase, tiparul se destrăma. Într-o mulțime de mingi luminoase, raționam eu, filamentele de energie aflate în exteriorul uneia vor fi, prin forţa lucrurilor, în interiorul celei adiacente. Astfel că, într-o mulțime, nu pot exista filamente de energie în afara mingilor luminoase.

– Pentru a putea înțelege toate acestea nu trebuie să te folosești de rațiune,

a spus don Juan, după ce a ascultat cu atenție toate argumentele mele. Nu am cum să explic ce au în vedere vrăjitorii prin filamentele aflate în interiorul și în afara formei umane. Atunci când vizionarii văd forma energetică umană, ei văd o singură minge de energie. Dacă lângă aceasta se află o altă minge luminoasă, cea de a doua este și ea văzută ca o singură minge energetică. Ideea unei mulțimi de mingi luminoase provine din cunoștințele tale referitoare la mulțimile de oameni. În universul energiei, însă, sunt numai entități individuale separate, înconjurate de infinitate. Trebuie să vezi asta tu însuți.

I-am replicat atunci lui don Juan că era lipsit de sens să-mi spună să văd eu însumi când știa că nu pot face acest lucru. Iar el mi-a propus să împrumut energia sa și să mă folosesc de ea pentru a vedea.
– Cum pot să fac asta? Să împrumut energia dumitale?
– Foarte simplu. Pot face ca punctul tău de asamblare să se transleze într-o altă poziție, mai propice pentru a percepe energia în mod direct.

Din câte îmi amintesc, aceea a fost prima dată când s-a referit deliberat la ceea ce făcuse tot timpul: să mă determine să intru într-o stare conștiență incomprehensibilă, care contrazicea ideea mea despre lume și despre mine însumi, o stare pe care o numea

a doua atenție.

Sursă imagine

Așa că, pentru a face ca punctul meu de asamblare să se transleze într-o poziție mai adecvată pentru a percepe energia direct, don Juan mi-a tras o palmă în spate, între omoplați, cu o asemenea forță, încât mi s-a tăiat respirația. Am crezut că am leșinat sau că lovitura m-a adormit. Brusc, vedeam sau visam că văd ceva ce literalmente depășea orice posibilitate de descriere. Fire strălucitoare de lumină veneau de pretutindeni, îndreptându-se în toate direcțiile, fire de lumină ce nu semănau cu nimic din ceea ce cunoștea mintea mea. Când mi-am recăpătat respirația sau când m-am trezit, don Juan m-a întrebat plin de speranță:
– Ei, ce ai văzut!
Când i-am răspuns cu sinceritate, „Lovitura dumitale m-a făcut să văd stele”, a râs cu hohote.
A afirmat că nu eram încă pregătit pentru a înțelege percepțiile neobișnuite pe care le-am avut.

– Am produs o translaţie a punctului tău de asamblare, a spus el în continuare, și pentru o clipă ai visat filamentele universului. Dar încă nu posezi disciplina și nici energia de a-ți reorganiza unitatea și coeziunea. Vrăjitorii din vechime erau maeștri desăvârșiți în astfel de reorganizări. În felul acesta, au văzut ei tot ceea ce poate fi văzut de om.



Arta Visatului de Carlos Castaneda.

Citate ale lui Carlos Castaneda:

  1. Ne întoarcem victorioși la spirit, după coborârea în infern. Iar din infern aducem trofee. Unul dintre acestea este înțelegerea.
  2. A visa e modalitatea de a percepe lumi de dincolo de imaginaţie.
  3. Omenirea este de neînțeles. Noi nu vom reuși vreodată să o înțelegem, nu-i vom descoperi niciodată secretele. Prin urmare, haideţi să o tratăm aşa cum este: un mare mister.
  4. Toate drumurile nu duc nicăieri, urmează drumul cu inima.
  5. Când nu avem nimic de pierdut, devenim curajoşi. Suntem speriaţi doar atunci când mai există ceva de care să ne agăţăm.
  6. Diferența fundamentală dintre o persoană obișnuită și un războinic este că războinicul privește totul ca pe o provocare, în timp ce omul obişnuit priveşte totul ca pe o binecuvântare sau ca pe un blestem.


Lasă un comentariu