Taina Fericirii

„Un negustor oarecare şi-a trimis fiul să înveţe

Taina Fericirii

de la cel mai înţelept dintre toţi oamenii. Băiatul a umblat patruzeci de zile prin deşert până a ajuns la un frumos castel, în vârful unui munte. Acolo trăia înţeleptul pe care îl căuta.
Însă în loc să întâlnească un sfânt, eroul nostru s-a trezit într-o încăpere unde a văzut o vânzoleala extraordinară: era un du-te vino de negustori, oameni care stăteau de vorbă prin
colţuri, o mică orchestră cânta melodii suave, şi mai era şi o masă plină cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii, înţeleptul vorbea cu toată lumea, iar băiatul a trebuit să aştepte două ore până să-i vină şi lui rândul.

Înţeleptul ascultă cu atenţie

motivul vizitei, dar îi spuse că în acel moment nu avea timp să-i explice Taina Fericirii. Îi sugeră băiatului să dea o raită prin palat şi să se întoarcă peste vreo două ore.

― Dar până atunci, vreau să te rog ceva, a completat înţeleptul, dând băiatului o linguriţă în care picură doi stropi de untdelemn. Cât mergi, poartă această linguriţă fără să verşi untdelemnul din ea. Băiatul a început să suie şi să coboare scările palatului, cu ochii aţintiţi la linguriţă. După două ore, s-a prezentat iar în faţa înţeleptului.

― Vasăzică, începu înţeleptul, ai văzut tapiseriile persane din sufragerie? Ai văzut grădina care i-a luat Maestrului grădinar zece ani ca s-o creeze? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?
Ruşinat, băiatul mărturisi că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse picăturile de untdelemn pe care i le încredinţase înţeleptul.

― Atunci întoarce-te şi cunoaşte minunile lumii mele, îi spuse înţeleptul. Nu poţi avea
încredere într-un om dacă nu-i cunoşti casa.

Mai liniştit de această dată,

băiatul luă linguriţa şi reîncepu să se plimbe prin palat, de data aceasta observând toate operele de artă care atârnau de tavane şi pe pereţi. A văzut grădinile, munţii din jur, gingăşia florilor, rafinamentul cu care fiecare operă de artă fusese aşezată la locul ei. Întors la înţelept, îi relată amănunţit tot ce văzuse.

― Dar unde sunt cele două picături de untdelemn pe care ţi le-am încredinţat? a întrebat înţeleptul.
Privind linguriţa, băiatul văzu că o vărsase.

― Acesta este singurul sfat

pe care ţi-l pot da, spuse înţeleptul înţelepţilor. Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din
linguriţă.”


Sursa: Alchimistul – Paulo Coelho. 

Lasă un comentariu