Psiho-Cibernetica(2): Combativitatea versus Agresivitatea

O combativitate, excesivă şi prost direcționată vine după frustrare ca noaptea după zi. Acest lucru a fost demonstrat în mod concludent de un grup de oameni de ştiinţă de la Yale încă de acum câţiva ani în cartea Frustrare şi agresivitate (John Dollarg et al, Yale University Press, New Haven). Agresivitatea în sine nu este un comportament anormal, aşa cum credeau cândva psihiatrii. Agresivitatea şi stresul emoţional sunt foarte necesare în atingerea unui scop. Putem căuta ceea ce dorim în mod combativ şi nu defensiv. Trebuie să abordăm problemele combativ.

Actul în sine că avem un scop important este suficient pentru a crea un abur afectiv în boilerul nostru şi pentru a acţiona tendinţele combative. Şi totuşi, problemele apar când suntem blocaţi sau frustraţi în atingerea scopului. Aburul este înăbuşit şi caută o ieşire. Direcţionarea sa greşită sau nefolosirea sa poate deveni o forţă distructivă. Muncitorul care vrea să-şi pocnească sefii, dar nu îndrăzneşte, se duce acasă şi-şi snopeşte nevasta si copiii sau bate pisica. Sau îşi poate descărca agresivitatea asupra propriei persoane, precum scorpionul din America de Sud, care se înţeapă şi moare de propria otravă atunci cînd se înfurie.

Nu stârniţi focul — concentrați-l

Personalitatea de tip eşec nu-şi direcţionează combativitatea spre îndeplinirea unui scop valabil. Ea o foloseşte în mod autodistructiv, ajungîndu-se la ulcer, tensiune, îngrijorare, fumat excesiv, muncă exagerată sau şi-o descarcă asupra altor persoane sub formă de nervozitate, mitocănie, bârfă, certuri, învinuire permanentă a celorlalţi.

Deci, dacă scopurile sale sunt nerealiste şi imposibile, soluţia acestui tip de persoană, atunci când suportă înfrîngerile, este „să atace cât mai tare”. Atunci când îşi dă seama că se
loveşte cu capul de pereţi, în mod inconştient îşi imaginează că soluţia problemei sale este să se lovească şi mai tare cu capul de pereţi.

Răspunsul la agresivitate nu este eradicarea ei, ci înţelegerea ei şi canalizarea în direcţii potrivite pentru a se putea exprima. Recent, dr. Konrad Lorentz, celebrul medic şi sociolog vienez, le-a spus psihiatrilor de la Centrul Postuniversitar de Psihoterapie din New York că studiind mulţi ani de zile comportamentul animalelor a putut fi demonstrat că acest comportament agresiv este fundamental şi că un animal nu poate simţi sau exprima afecţiunea pînă ce nu are canalele necesare de exprimare a agresivităţii.

Dr. Emanual K. Schwartz, directorul adjunct al aceluiaşi Centru, a spus că descoperirile doctorului Lorentz au aplicaţii extraordinare la om şi că probabil va trebui să reevaluăm total punctul de vedere al relaţiilor interumane. Ele indică, spune el, faptul că dacă furnizezi un debuşeu adecvat agresivităţii, ea devine la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât iubirea şi tandreţea.

Cunoaşterea îţi dă putere

Simpla înţelegere a mecanismului despre care este vorba ne ajuta să reglăm binomul frustrare-agresivitate. Agresivitatea prost direcţionată este o încercare de a atinge o ţintă (scopul originar), aruncând în orice ţintă. Nu merge. Nu poţi rezolva o problemă creând o alta. Dacă simţi nevoia să țipi la cineva, opreşte-te şi întreabă-te: „Oare este o formă de frustrare, ce oare m-a frustrat?” Atunci când înțelegi că reacția este nepotrivită, înseamnă că faci paşi semnificativi în a o controla. Pe de altă parte, îndepărtează tensiunea creată prin violența altcuiva atunci când îţi dai seama că nu este un act de voinţă, ci un automatism. Celălalt îşi foloseşte energia necheltuită în atingerea scopului.

Multe dintre accidentele de mașină sunt produse de acest mecanism frustrare-agresivitate. Data viitoare când cineva se va dovedi prost crescut pe şosea, încercaţi altă soluţie: în loc să
deveniţi agresiv, şi deci automat o ameninţare pentru dumneavoastră, spuneţi-vă: „săracul, el n-are nimic cu mine personal. Probabil că i-a ars nevastă-sa pîinea prăjită de
dimineaţă, sau n-are cu ce plăti chiria, sau şeful lui a măturat cu el pe jos, etc.”

Supapele de siguranţă ale aburului afectiv

Atunci când sunteţi blocat şi nu reuşiţi să îndepliniţi un scop important, sunteţi precum o locomotivă la care aburul nu are pe unde să iasă. Aveţi nevoie de o supapă de siguranţă pentru acest exces afectiv. Toate tipurile de exerciţii fizice sunt ideale pentru a scăpa de tendinţa la agresivitate. Plimbările lungi, flotările, halterele, toate sunt bune. Şi mai bune sunt sporturile în care dai în ceva — golf, tenis, bowling, box. Multe femei frustrate recunosc în mod intuitiv valoarea exerciţiului fizic în îndepărtarea agresivităţii atunci când le apuca dintr-o dată să redecoreze casa, sau să mute mobila după o supărare.

O altă soluţie este să scapi de spleen prin scris. Scrieţi o scrisoare persoanei care v-a frustrat sau v-a înfuriat. Scrieţi fără oprelişti tot ce vă trece prin cap. După care ardeti scrisoarea. Cea mai bună soluţie împotriva agresivităţii este folosirea ei sub formă de combativitate în atingerea scopului. Munca rămâne una dintre cele mai bune terapii şi unul dintre cele mai
bune tranchilizante pentru un suflet tulburat.


„Psiho – Cibernetica, Imaginea de sine – Cheia spre o viață mai bună” – Dr. Maxwell Maltz


 

Lasă un comentariu